UPDATE Fanii Rapidului și-au exprimat clar punctul de vedere și în cursul zilei de astăzi și au „îmbrăcat” podul Grant cu mai multe bannere prin care cer revocarea deciziei Comitetului Executiv al FRF.
„Și noi vrem în „A”, dar nu așa!”, stă scris pe una din pânzele afișate de rapidiști, mesajul fiind completat de alte bannere: „9 decenii de istorie curată. Vrem Rapidul unde-i este locul și decizia anulată!”, „Locul 8, ultima clasare. Nu vrem baraj pentru promovare”.
Omul de afaceri Nicolae Cristescu, alături de Adrian Zamfir a preluat FC Rapid de la George Copos, după mai multe runde de negocieri.
În cadrul unei conferințe de presă, la care au participat și Gheorghe Răducanu, unul dintre liderii fanilor rapidiști, dar și Daniel Pancu, „Corsicanu” a declarat că nu știe dacă fanii giuleștenilor vor fi prezenți la barajul contra Concordiei.
„Diseară vom lua o decizie și vom emite un comunicat prin care să ne motivăm decizia. Dacă nu se finalizau negocierile, sigur nu ne prezentam. Sunt alte condiții acum, e foarte posibil să megem pe stadion”, a spus Gheorghe Răducanu.
Replica lui Pancu a venit rapid, mijlocașul dorind să sublinieze că s-a obișnuit cu lipsa fanilor la meciurile alb-vișiniilor.
„Nu o să mai jucăm în 12, o să jucăm în 11. Am jucat fără spectatori ultimele meciuri fără spectatori oricum”, a fost răspunsul lui Pancu la afirmațiile liderului de galerie.
Meciul de baraj pentru menținerea în Liga 1 dintre Rapid și Concordia Chijana se va desfășura sâmbătă, 13 iulie, pe stadionul Dinamo, de la ora 21.00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER